Despre Programul Național de Cadastru


O privire cât de cât lucidă și onestă asupra situației cadastrului românesc va arăta că, de fapt, cam prin tot ceea ce se petrece acum în acest domeniu, se mimează realizarea evidenței cadastrale generalizate (”ne facem că lucrăm”). Asistăm, unii pasivi, alții implicați, la o enormă risipă de resurse umane și financiare, cu o eficiență foarte apropiată de zero. De aproape 20 de ani, cea mai mare parte a înregistrărilor cadastrale (așa numitele ”intabulări”) s-au realizat în cadrul așa-zisului ”cadastru sporadic”, prin care imobilele sunt înregistrate individual, la cererea și pe cheltuiala deținătorilor. Cadastrul ”sporadic” s-a impus ca o soluție de moment și tranzitorie, dar – ca mai orice provizorat – s-a permanentizat pentru că este foarte convenabil pentru o minoritate influentă și nu contează că este păguboasă pentru majoritatea cetățenilor de rând. Pentru amețirea acestora din urmă (în 2016 sunt alegeri!), în luna mai 2015 s-a anunțat cu mare tam-tam ”Programul Național de Cadastru” conform căruia în anul 2023 (de mirare că nu s-a precizat luna și ziua) se va încheia înregistrarea (”intabularea”) tuturor imobilelor (terenuri și construcții) de pe teritoriul României. Desigur, cei care au clocit găselnița aceasta știu foarte bine că este o mare minciună și că, în condițiile actuale, este imposibilă respectarea termenului propus, chiar dacă s-ar aloca și de 10 ori suma prevăzută în ”program” (1,3 miliarde de euro).

Că este așa, o dovedește și modul în care a pornit minunatul ”program național”. Conform acestuia, în acest an ar urma să înceapă realizarea cadastrului sistematic pentru 147 de ”unități administrativ teritoriale” (comune) din cele peste 2300 câte ar trebui acoperite (incluzând și orașe și municipii). Pentru asta, anticipând hotărârea de guvern nr. 294 din 29 aprilie 2015 (care aprobă ”programul național de cadastru”), în 15 ianuarie 2015 se publică pe SEAP anunțul de participare nr.156565 prin care se solicită oferte pentru 147 de UAT împărțite în 10 loturi. Anunțul are ca obiect încheierea câte unui ”acord cadru”, pentru o perioadă de 4 ani, pentru fiecare din cele 10 loturi. ”Acordul cadru” (o înțelegere ”de principiu”) ar urma să se concretizeze în mai multe contracte ”subsecvente”, ”funcție de fondurile disponibile”; în traducere liberă asta înseamnă ”s-ar putea să fie sau să nu fie”. Altfel spus, din cele 147 de comune, în cei 4 ani de ”acord cadru” ar putea fi efectiv contractate doar 40, de exemplu (pentru că ”nu sunt fonduri: dăm pentru sănătate și pentru educație”). Mai mult: inițial termenul de depunere a ofertelor pentru acest anunț a fost 18.03.2015, pentru ca în final, să ajungă în luna mai, urmând ca decizia comisiei de evaluare să fie comunicată ofertanților la mijlocul lui septembrie (dacă nu se mai amână și aceasta). Și atunci, în acest sistem, cine mai poate crede că s-ar putea cadastra peste 2300 de UAT în doar 8 ani?

De ce nu se realizează cadastrul în România?

Răspunsul la această întrebare este evident pentru oricine dorește să vadă dincolo de aparențe: pentru că nu se vrea!

”Nu se vrea” sună (și este) impersonal. De aceea răspunsul ar trebui ”personalizat” și detaliat, ceea ce am să încerc să fac în continuare.

În primul rând ar trebui văzut cine anume nu dorește încheierea cât mai rapidă a evidenței tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) de pe teritoriul României.

Chiar dacă nu se pot identifica persoane, cu nume și prenume (în lipsă de probe materiale), din nou răspunsul este simplu, dar necesită anumite explicații suplimentare. De fapt, cei care, conștient sau ”instinctiv”, chiar doresc definitivarea cadastrului constituie marea majoritate a populației României, adică ”poporul” (care votează!).

Cei care nu doresc aceasta, constituie o minoritate ca număr, dar o minoritate cu influență și – mai ales – cu putere de decizie (putere pe care tot ”poporul” le-a dat-o). Indivizii care se regăsesc în această minoritate pot fi clasați în două categorii principale:

  1. Grupurile de interese care controlează puterea politică și economică a țării. Acestea își au rădăcinile adânc înfipte în fosta securitate și – fără a ieși în evidență decât cu foarte puține personaje de notorietate – au format o rețea de tip mafiot implicată și influentă în toate ”instituțiile” statului (administrație centrală și locală, armată, biserică, partide politice, servicii secrete, justiție, parlament, președinție, mass media etc.). Desigur, nu toate persoanele care populează instituțiile respective sunt de blamat. De fapt, cei mai mulți dintre ei, situați de regulă la nivele ierarhice inferioare, sunt oameni cuminți, care știu ce se întâmplă, dar fie li s-au spălat creierii (cu biserica, cu ungurii care vor Ardealul, cu dacii care au civilizat Europa, cu masonii care conduc lumea, cu ”filoanele energetice” ale Bucegilor, cu domnitorii viteji care au apărat granițele Europei, cu evreii care controlează finanțele mondiale, cu ”noi suntem români”, cu americanii care ne fură bogățiile, cu ”nu ne vindem țara”, cu ”România – colonie”, cu Măruță, cu toaletele ”primei doamne”, …), fie acceptă situația din comoditate sau de teamă că își vor pierde locul de muncă, fie se complac acceptând compromisul și încercând să profite și ei, cât pot (”dacă ăla fură și nu pățește nimic, eu de ce-aș fi mai fraier?!”). Motivele pentru care aceste grupuri de interese nu vor ordine în evidența imobilelor sunt:
  • – Cât timp există haos în evidențe se mai pot face afaceri oneroase cu terenuri și clădiri (retrocedări dubioase, moșteniri inventate, schimburi de genul 2 ha în Băneasa pentru 2 ha lângă Slatina etc.) cu riscuri minime de a fi descoperite ilegalitățile;
  • – Teama (doar în parte justificată) că, odată făcută ordine, vor fi relativ ușor de descoperit ilegalitățile prin care au intrat în posesia imobilelor pe care le dețin;
  • – Dorința de a avea în continuare o motivație pentru alocarea de fonduri care să se întoarcă, cel puțin parțial, în propriile buzunare (”dăm bani pentru cadastru”, dar îi dăm ”cui trebuie”).
  1. Membrii mai multor profesiuni implicate în prestarea de servicii aferente lucrărilor de cadastru, care consideră (parțial justificat) că ar putea pierde o importantă sursă de venituri. Dintre aceștia:
  • – Notarii (aparent, vor fi mai puține tranzacții cu imobile);
  • – Avocații (foarte probabil vor fi mai puține litigii imobiliare);
  • – ”Executanții” (reuniți sub sintagma ”persoane fizice și juridice autorizate să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie”), o bună parte dintre aceștia ne mai știind să facă și altceva decât ”intabulări”;
  • – Salariații instituției de profil (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară – ANCPI și oficiile teritoriale din subordinea ANCPI). Aceștia cred (în mod justificat) că, odată ce vor fi înregistrate în evidența cadastrală toate imobilele teritoriului național, cel puțin o parte dintre ei vor trebui să-și caute de lucru în altă parte.

Ca și în cazul primei categorii, nici în cazul profesiilor enumerate mai sus nu se pot face generalizări. Și aici există profesioniști adevărați care percep corect situația existentă și înțeleg că interesele generale trebuie să primeze în fața celor particulare.

Toți cei enumerați mai sus (grupuri de influență și categorii profesionale), cu excepțiile amintite, își folosesc puterea, influența și priceperea pentru a amâna cât mai mult definitivarea cadastrului în România. Cât de mult? Dacă se poate, cel puțin pe durata vieții lor (pe principiul ”după noi – potopul!”). Cine trage ponoasele? Pagubele le suportăm toți, pentru că dintr-o evidență cadastrală corectă ar avea de câștigat România ca stat, atât direct (financiar) – prin impunerea corectă a proprietății imobiliare, cât și indirect – prin asigurarea suportului necesar planificării investițiilor în toate domeniile vieții economice și sociale a țării. De asemenea, ar avea de câștigat încrederea cetățenilor de stat, pentru că, printre altele, cadastrul reprezintă și o formă de garantare a proprietății imobiliare. Până la urmă ar avea de câștigat chiar și cei care frânează cu atâta înverșunare realizarea cadastrului. Cred că se poate constata la aceștia din urmă o mentalitate egoistă și anti-națională care s-ar ilustra prin ”să-mi fie mie bine, de restul nu-mi pasă”. Bineînțeles, declarațiile ”oficiale” sunt exact pe dos, pline de devotament pentru țară și de pricepere pusă în slujba poporului. Se poate vedea aici și mentalitatea parazitului lacom și inconștient care-și epuizează organismul pe care-l parazitează, fără să perceapă riscul de a pieri odată cu acesta (”noi ne descurcăm, că nu suntem fraieri”).

Cauzele care împiedică realizarea cadastrului

Prima și cea mai importantă condiție pentru rezolvarea unei probleme este identificarea acesteia. Cu alte cuvinte, să recunoști că ai o problemă și să o enunți (să arăți în ce constă aceasta). Or, în cazul cadastrului, responsabilii domeniului declară cu toate ocaziile că stăm foarte bine, că nu sunt probleme, că s-a informatizat, că s-a modernizat, că s-a pus la punct cadrul normativ, că avem cel mai bun sistem de cadastru din Europa, că sistemul românesc de cadastru este apreciat de toți specialiștii, că cei care îl critică (printre care mă număr și eu) fie nu se pricep (nu sunt ”specialiști”), fie sunt de rea-credință și urmăresc să strice un lucru care – ”în sfârșit” – funcționează bine.

Atunci când, fiind puși în fața unei realități de necontestat, responsabilii domeniului trebuie să recunoască (doar ”cu jumătate de gură”) că ceva parcă nu merge chiar cum trebuie, vin și explicațiile: întârzierea și ”micile deficiențe” sunt datorate unor cauze ”obiective”, un fel de ”legi ale naturii” pe care nu le poți schimba. Dintre acestea, cele mai des invocate sunt numărul foarte mare de imobile de înregistrat (”peste 40 de milioane”) și lipsa resurselor financiare (pentru că ”prioritățile sunt educația, sănătatea, infrastructura, armata, …”, domenii în care s-a investit cel mai mult, cu rezultatele care nu se văd, dar le resimțim marea majoritate dintre noi).

Desigur, nu se poate spune că cele două situații menționate n-ar fi reale (de ce s-a ajuns la ele, este altă poveste). Dar, pe lângă acestea, există încă multe altele despre care nu se mai poate susține că sunt obiective, ele fiind generate de oamenii din sistem și sunt întreținute (și chiar amplificate) de către aceștia.

Despre acestea din urmă cauze îmi propun să vorbesc mai pe larg în continuare. După părerea mea, ele constituie modalitatea prin care cei interesați asigură întârzierea fără limită a realizării evidenței cadastrale pentru întregul teritoriu național. Tocmai de aceea consider că ele trebuie prezentate, cu speranța că la un moment dat, se vor găsi și voința și priceperea de a fi eliminate, desființând obstacolele artificiale puse în calea unei activități necesare și benefice pentru marea majoritate a cetățenilor României. Dintre ”mijloacele mascate”, am să insist puțin numai pe cinci aspecte, pe care le apreciez ca fiind cele mai importante.

  1. Cadrul normativ

Acesta ar fi constituit în primul rând din Legea 7/1996 (a ”cadastrului și publicității imobiliare”), modificată și completată până a ajuns un adevărat monstru (mai ales că de când s-a născut nu arăta foarte bine). La aceasta se adaugă multe alte legi și regulamente în care este practic imposibil să nu te încurci (legea 19/1991, legea 50/1991, legea 107/1996, legea 114/1996, codul civil, codul fiscal, legea 17/1990 și încă multe altele). O primă consecință a confuziei legislative este arbitrarul din activitatea practică. Astfel, fiecare oficiu teritorial are propriile reguli, ceea ce este apreciat corect și legal la județul X, fiind exact pe dos la județul Y. Mai mult, fiecare ”inspector” care analizează o documentație de intabulare are și el propriile idei, astfel că ceea ce este în regulă la Popescu, este respins de Ionescu. Evident, toate acestea fiind ”conform legii”.

Nu de mult am scris despre o ”creație” pompos intitulată ”Proiectul de lege privind sistemul integrat de cadastru și carte funciară”, produsă de ”Societatea civilă de avocați Stoica & Asociații” și răsplătită de ANCPI cu mai multe sute de mii de euro. Arătam atunci că ”producția” respectivă este o însăilătură penibilă între Legea 7/1996 și Regulamentul aprobat cu ordinul 700/2014 al directorului ANCPI, plină cu prevederi contradictorii, inaplicabile și inutile. Nu pot crede că în firma condusă de Valeriu Stoica, fost ministru de justiție, nu există personal calificat, capabil să producă un proiect de calitate superioară pentru o lege a cadastrului. Dar, așa cum am mai spus, nu se vrea, interesul comun al avocaților și al conducerii ANCPI fiind ”să se schimbe, dar să rămână așa cum este!”.

Deci, dacă s-ar vrea (dacă ar exista voința politică), o primă măsură ar fi elaborarea și adoptarea unei noi legi a cadastrului, o lege actuală (nu ”actualizată”), care să exprime o viziune modernă asupra obiectivelor strategice ale domeniului, corespunzătoare situației existente și unor termene rezonabile de realizare a evidenței generale a teritoriului național (de exemplu, 10 – 15 ani). Bineînțeles, elaborarea legii ar trebui să fie precedată de stabilirea unor reguli ”de bază” din care să decurgă, în mod logic, prevederile detaliate în articole și alineate.

De exemplu, constatând că în prezent o parte importantă a timpului consumat în procesul de ”intabulare” este dedicată înregistrării construcțiilor (autorizație de construcție, proces verbal de recepție, risc seismic, reabilitare termică, panouri fotovoltaice, superficie, relevee, indiviză etc.), una dintre regulile de bază ar putea fi separarea înregistrării terenurilor (cadastrul ”funciar”) de cea a înregistrării clădirilor (cadastrul construcțiilor), prioritară fiind înregistrarea terenurilor. Altfel spus, ”Programul Național de Cadastru” s-ar concentra pe înregistrarea terenurilor, înregistrarea construcțiilor efectuându-se în subsidiar și – de regulă – ulterior. Sunt conștient de reacția de indignare și de respingere pe care o poate provoca o asemenea propunere: ”Cum să renunțăm la înregistrarea clădirilor, o activitate atât de benefică pentru populație și pentru autorități?!” (de parcă s-ar prăbuși statul dacă apartamentele ar rămâne o perioadă înregistrate doar la administrațiile financiare). De fapt, nu s-ar renunța, ci s-ar separa. Terenurile și construcțiile sunt două tipuri distincte de imobile și n-ar fi nicio nenorocire dacă la înregistrarea unui teren nu s-ar înregistra și detaliile tuturor construcțiilor aflate pe acesta. Oricum, așa cum am menționat la început, acesta este doar un exemplu de propunere de natură să schimbe efectiv actualul cadru normativ al cadastrului și nu doar să-l ”cosmetizeze”.

  1. Condițiile impuse pentru participarea la licitațiile de cadastru ”sistematic”

Până în acest moment, ANCPI a organizat cel puțin trei licitații pentru servicii de înregistrare cadastrală sistematică (au mai existat licitații similare organizate și de primăriile unor comune). Toate aceste licitații (ANCPI și primării) s-au organizat pentru teritoriile unor comune întregi, ceea ce a justificat, aparent corect, impunerea unor condiții destul de restrictive pentru participarea cu oferte, condiții pe care doar un număr relativ restrâns de firme (”operatori economici”) au putut să le îndeplinească. Astfel, de la început, atât firmele mici, cât și persoanele fizice autorizate, dacă vor (sau sunt nevoite, în lipsă de alte lucrări) să participe la realizarea înregistrării cadastrale sistematice, trebuie să accepte să fie ”înghițite” de firmele mari, sau să se mulțumească cu ceea ce ar putea eventual primi de la acestea ca sub-contractori.

Astfel, la ”recenta” licitație pentru cele 147 de comune despre care am vorbit la început, pentru 8 din cele 10 loturi s-a primit câte o singură ofertă (dacă datele publicate de jurnalul online ”Evenimentul Zilei” sunt corecte). Aceasta înseamnă că un prim obiectiv a fost atins: să nu existe concurență (”să câștige cine trebuie”). De asemenea, reiese limpede din această ”experiență” că – în actualele condiții – nu există suficiente firme de specialitate care să poată acoperi până în anul 2023 cele peste 2300 de comune și orașe cuprinse în ”Programul Național de Cadastru”. Concret, pentru a realiza programul, ar trebui ca în fiecare din următorii șapte ani să se organizeze câte o licitație pentru peste 300 de localități. Anul acesta, abia s-au găsit ”amatori” pentru 147!

Pare evident pentru oricine că, dacă chiar s-ar dori realizarea Programului Național de Cadastru, ar fi obligatorie adoptarea unui set de măsuri pentru ”lărgirea” masei de potențiali executanți. Sunt multe căi pentru a realiza acest obiectiv. De exemplu, prin micșorarea volumului de lucrări care face obiectul unei licitații. Altfel spus, în loc de o licitație ”mamut”, mai multe licitații pentru lucrări mai mici, ceea ce s-ar putea realiza simplu, transferând responsabilitatea organizării licitațiilor la oficiile teritoriale (OCPI), sub coordonarea instituției centrale (ANCPI).

O altă posibilitate ar fi ”relaxarea” condițiilor pentru participarea la licitații, condiții care în acest moment sunt mult prea restrictive, anti-concurențiale și arbitrare. În susținerea acestei constatări, am să iau ca exemplu lotul 1 (cel mult 12 UAT însumând 86279 ha, pentru 12.941.850 lei) din licitația pentru cele 147 de comune pe care am amintit-o aici de mai multe ori. Printre alte cerințe și condiții, un ”operator economic” care ar fi dorit să participe cu ofertă pentru acest lot, trebuia să aibă cel puțin:

  • 258.837 lei, în cont, pentru constituirea garanției de participare;
  • 2.600.000 lei, cifra medie de afaceri globală pe ultimii trei ani financiari (2012, 2013, 2014);
  • 397.634 lei, acces la resurse financiare;
  • 16.789 ha, realizate în ultimii trei ani, în cadrul a cel mult 3 contracte (experiență similară);
  • 6 persoane autorizate ANCPI în categoria D;
  • 12 persoane autorizate ANCPI în categoria A sau B sau C;
  • 12 ingineri de specialitate;
  • 2 consilieri juridici sau notari sau avocați;
  • 1 specialist în comunicare;
  • 9 stații totale;
  • 6 receptoare GPS;
  • 6 mijloace de transport (auto);
  • 9 scanere A3;
  • 12 tablete pentru scanare documente;
  • 1 scanner A0;
  • 1 plotter A0;
  • 1 licență, soft pentru prelucrarea /postprocesarea datelor GNSS;
  • 5 licențe, soft pentru realizarea planurilor cadastrale (tip CAD).

La prima vedere, cerințele de mai sus ar putea părea ”rezonabile”, fiind justificate prin valoarea acordului cadru (cel mult 12,9 milioane lei, care însă, conform anunțului publicat pe SEAP, ar putea fi numai 0,3 milioane). Nu este clar cum au fost stabilite cuantumurile cerințelor (de ce 16.789 ha experiență similară și nu 16.500?), dar probabil există o notă de justificare și pentru acestea (n-ar fi singura afacere dubioasă făcută ”cu acte în regulă”).

Totuși, eu cred că unele dintre cerințele de mai sus sunt anti-concurențiale, iar altele sunt excesive și arbitrare.

Astfel ”experiența similară” și ”cifra de afaceri”, ambele pentru ultimii 3 ani, elimină de la început firmele nou înființate. De exemplu, un investitor serios, cu milioane de euro în conturi, înființează o firmă în care angajează cei mai buni și experimentați specialiști (și autorizați ANCPI), pe care o dotează cu cele mai moderne echipamente, mult peste cerințele de mai sus. Degeaba! Firma respectivă nu poate participa la licitație (este o firmă ”neserioasă”) pentru că nu are ”cifră de afaceri” (nu contează ce bani are cont) și nu are ”experiență similară” (nu contează că specialiștii angajați au participat la lucrări similare însumând multe hectare peste cele solicitate).

Ce se asigură prin cerințele respective? În primul rând, la licitații vor participa mereu aceleași firme (”agreate” de ANCPI), altele ne-având cum să acumuleze ”experiență similară”. În al doilea rând, personalul de specialitate este legat de firmă, indiferent de condițiile de salarizare și de muncă, pentru că nu are alternativă (decât varianta ”aleatorie” a cadastrului sporadic, în care cererea se va diminua, din moment ce ”intabulările” se fac gratuit prin cadastrul sistematic).

Cred că sunt necesare câteva observații și pe marginea cerințelor privind resursele umane și dotarea cu echipamente.

În primul rând, mi s-ar părea normal să se solicite ofertantului să stabilească el necesarul de resurse, pornind de la o propunere de proces tehnologic și de la un plan de producție (de altfel, aceste documente chiar sunt solicitate și trebuie să facă parte din ofertă). Dacă, în urma evaluărilor făcute în acest context, ofertantul chiar demonstrează că poate realiza lucrarea cu doi autorizați și fără nicio tabletă, atunci asta e! De ce să i se ceară 18 autorizați și 12 tablete? Bineînțeles, la fel de bine ar putea rezulta că are nevoie de 36 de autorizați și 15 megafoane (care nici măcar n-au fost cerute!), situație în care va trebui să probeze că dispune de resursele respective.

În al doilea rând, mi se pare că unele cerințe sunt excesive, puse acolo ”ca să fie” (eventual să nu poată fi îndeplinite decât de anumiți ofertanți, agreați de instituția organizatoare a licitației). În această categorie ar intra, printre altele, cele 12 tablete ”pentru scanare documente”. Evident, tabletele sunt o dotare oarecum excentrică pentru o firmă de cadastru și topografie. Apoi, ”tablete” sună foarte general, cât timp nu se specifică nicio caracteristică tehnică a acestora (diagonală, memorie, număr procesoare, rezoluție cameră foto etc.). În sfârșit, utilizarea unei tablete pentru scanarea documentelor este o soluție cel puțin neprofesionistă, pentru această operațiune existând scannere dedicate (care, de altfel, chiar sunt cerute). Tot în categoria cerințelor excesive aș plasa și ”specialistul în comunicare”. Chiar nu se mai poate face cadastru în România dacă n-ai un ”comunicator” în echipă? Și nu orice fel de comunicator! Citez: ”Studii superioare finalizate cu diploma de licență în domeniul Comunicare și/sau Relații Publice; experiență generală de minim 2 ani în domeniul studiilor; participarea în cadrul a cel puțin un contract/proiect la nivelul căruia să fi coordonat o campanie de informare în mediul rural, la nivelul a cel puțin 3 județe”.

  1. Caietul de sarcini

După multele specializări, documentări în străinătate, simpozioane, etc. la care au participat ”specialiștii” din ANCPI ar fi trebuit să știe cum se scrie un ”caiet de sarcini”, chiar dacă n-au învățat asta la școală. De fapt, și în acest caz eu cred că cel puțin o parte dintre ei chiar știu, dar – similar cadrului legal de care am amintit mai sus – comandamentul este ”cât mai încărcat și cât mai confuz” astfel încât să lase loc nelimitat pentru interpretări (funcție de ”ochii” ofertantului).

Regula de bază de urmat la alcătuirea unui caiet de sarcini este ca acesta să includă, exprimat clar și fără ambiguități, toate caracteristicile și specificațiile pretinse de achizitor de la marfa care urmează a-i fi livrată, fie că este vorba de un automobil, de o vilă, sau de documentele necesare pentru înscrierea imobilelor în evidența cadastrală. Cu alte cuvinte, caietul de sarcini trebuie să spună în primul rând ”ce și cum se vrea” și mai puțin, sau chiar de loc, ”cum se face”. De exemplu, într-o lume normală, achizitorul poate spune: ”vreau o tabletă cu diagonala cutare, procesor de tipul cutare, ecran cu rezoluția cutare, care să nu se zgârie în cutare situații, etc”, eventual și ”împachetat în cutie roșie cu fundă portocalie”. Este apoi treaba producătorului să-și stabilească procesul tehnologic, specializările personalului, utilajele, sistemul de control al calității etc, pentru a obține produsul solicitat și – în niciun caz – nu așteaptă (și nu acceptă) ca aceste aspecte să-i fie impuse de achizitor. Mai departe, la livrarea produsului, este treaba (și responsabilitatea) achizitorului să verifice, prin orice metode dorește, dacă marfa corespunde specificațiilor și cerințelor pe care le-a menționat. Așa ar fi ”într-o lume normală”.

La noi, originali fiind, este altfel. O analiză cât de cât detaliată a caietului de sarcini aferent ”recentei” licitații pentru cele 147 de comune prin care se dă startul ”programului național de cadastru” arată numeroase deficiențe, mult prea numeroase pentru a le prezenta aici pe toate (practic, ar trebui să reproduc tot documentul respectiv – 84 de pagini – pe care să-l mai și comentez). Am să mă rezum doar la două exemple, poate nu chiar cele mai grave (destule dintre ele sunt de natură tehnică), dar pe care le consider suficient de ilustrative pentru modul în care a fost gândit și realizat documentul cel mai important (în opinia mea) al unei achiziții.

O parte destul de importantă a caietului de sarcini este dedicată campaniei ”de informare publică”. Nu pot spune exact câte pagini pentru că, așa cum se întâmplă cu mai toate subiectele abordate în caiet, și acesta este prezentat (reluat) în mai multe locuri, ceea ce – desigur – nu este de natură să contribuie la percepția clară a problematicii. ”Campania de informare” trebuie să se desfășoare în două etape, precedate de o ”analiză”, și – în rezumat – constă din:

  • Tipărirea și distribuirea de materialele ”informaționale” (pliante, postere), numărul, formatul și conținutul acestora fiind stabilit de ANCPI;
  • Organizarea a cel puțin două runde de întâlniri de informare în fiecare sat al comunei;
  • Organizarea a cel puțin două puncte de informare unde cetățenii pot solicita explicații suplimentare.

Pentru toate cele de mai sus, executantul trebuie să înainteze către ANCPI ”rapoarte de monitorizare” (unde, când, cum și cu câți participanți s-au desfășurat ”întâlnirile de informare”, ce probleme s-au ”ridicat” etc.).

Sigur, nu se poate contesta necesitatea ca cetățenii să fie informați (corect). Dar este treaba executantului să constate dacă chiar mai este nevoie (poate sunt deja foarte bine informați) și să decidă modalitatea în care o face. De exemplu, executantul ar putea considera că este mai eficient să organizeze o chermeză la care să-l aducă pe Nicolae Guță (sau chiar pe André Rieu!) ”să zică” despre cadastru. În definitiv ANCPI ar trebui să fie interesat să achiziționeze și să verifice date cadastrale, nu campanii publicitare!

Și acum, o problemă (grea) de matematică. Reproduc (”copy/paste” de la pagina 40 a caietului de sarcini:

”Numărul total de imobile care se verifică (N) este format din N1+N2, unde:

N1 = numărul imobilelor care conțin informații în partea a III-a a cărții funciare (în acest caz, lista imobilelor de verificat va fi formată din toate imobilele care conțin informații în partea a III-a a cărții funciare);

N2 = 10% din N-N1 (în acest caz, din lista imobilelor de verificat nu vor face parte imobilele care conțin informații în partea a III-a a cărții funciare).”

Într-o formulare mai ”concentrată”:

Dacă N=N1+N2 și N2 = 0,1(N-N1), atunci, presupunând că N1=1000, cât este N și cât este N2?

Comentariile cred că sunt de prisos.

  1. Distribuția fondurilor

Mai toată lumea pare să fie de acord: ”nu sunt bani” (sau ”nu sunt de ajuns”). De regulă vine și corectura: ”ba sunt, dar sunt cheltuiți aiurea” (sunt risipiți astfel încât să ajungă în anumite buzunare).

Desigur, domeniul cadastrului, prin instituția coordonatoare (ANCPI), nu putea face excepție de la regula generală a cheltuielilor fără rezultate. O analiză critică și nepărtinitoare a ”investițiilor” și ”achizițiilor” făcute doar în ultimii cinci ani de către ANCPI ar demonstra și că ”sunt bani” și că ”sunt prost cheltuiți”. Dar mai bine să las trecutul (și așa este dificil pentru un ”muritor de rând” să afle pe ce a cheltuit banii oricare instituție a statului) și să încerc să trec în revistă cam care sunt intențiile de viitor (acestea ilustrează destul de fidel și ceea ce s-a întâmplat până acum). În Anexa la hotărârea de guvern nr. 294/2015, prin care este aprobat ”programul național de cadastru” este expusă estimarea sumelor care ar urma să fie cheltuite din ”veniturile proprii” ale ANCPI. O primă observație: o parte importantă a veniturilor proprii provine din taxele preluate în cadrul cadastrului ”sporadic”; dar, pentru că acum se face cadastru ”sistematic”, ar fi de presupus că încasările respective se vor diminua.

Reproduc ”in extenso” anexa menționată:

  1. MĂSURĂTORI CADASTRALE realizate în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 2.337 de unități administrativ-teritoriale și alte operațiuni care privesc desfășurarea procesului de înregistrare sistematică a proprietăților, cuprinzând în principal: a) identificarea imobilelor și a deținătorilor; b) colectarea actelor juridice; c) prelucrarea datelor și întocmirea documentelor tehnice cadastrale, prevăzute de art. 12 alin. (1) din lege; d) recepția documentelor tehnice cadastrale; e) publicarea documentelor tehnice cadastrale în cadrul unui proces de afișare publică; f) soluționarea cererilor de rectificare și actualizarea documentelor tehnice cadastrale; g) deschiderea cărților funciare și închiderea vechilor evidențe de cadastru și publicitate imobiliară. 2.177.955 lei

2. ACTIVITĂȚI DE GEODEZIE, CARTOGRAFIE, TOPOGRAFIE ȘI FOTOGRAMMETRIE: a) Realizarea de ortofotoplanuri în 320 de unități administrativ-teritoriale din mediul urban: scara 1:500 și scara 1:1000; b) Mentenanța și dezvoltarea Sistemului românesc de determinare a poziției (ROMPOS). 96.620 lei

3. ACTIVITĂȚI DE INFORMARE ȘI CONȘTIENTIZARE A PUBLICULUI: a) Elaborarea, editarea și distribuirea de materiale de informare și conștientizare a publicului cu privire la înregistrarea sistematică a proprietăților; b) Realizarea de campanii de informare publică organizate la nivel național și local. 22.323 lei

4. DEZVOLTAREA ȘI MENTENANȚA SISTEMELOR INFORMATICE: a) Dezvoltarea sistemelor informatice în vederea creșterii capacității de stocare a datelor și optimizării fluxurilor de lucru; b) Mentenanța sistemelor informatice; c) Instruirea specialiștilor în utilizarea sistemelor informatice. 206.318 lei

5. CONVERSIA ÎN FORMAT DIGITAL A DOCUMENTELOR ANALOGICE: a) Conversia în format digital a cărților funciare analogice; b) Conversia în format digital a planurilor de amplasament și delimitare analogice. 345.509 lei

6. TEHNICĂ DE CALCUL ȘI DE STOCARE: a) Dotarea cu echipamente de calcul – servere lamelare RISC, sisteme de stocare, calculatoare, stații de lucru/grafice, scanere, copiatoare etc.; b) Amenajarea centrului de salvare/recuperare a datelor în caz de dezastru. 33.868 lei

7. ALTE ACTIVITĂȚI CE DECURG DIN DERULAREA PROGRAMULUI NAȚIONAL: a) Plata certificatelor emise de notarul public în aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (31), coroborat cu art. 9 alin. (11) din lege; b) Servicii de comunicații: c) Instruirea personalului de specialitate în domeniul înregistrării sistematice; d) Instruirea personalului de specialitate din Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și instituțiile subordonate în domenii specifice de activitate; e) Organizare și logistică pentru realizarea de seminare cu reprezentanții autorităților locale în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023; f) Monitorizarea socială a grupurilor vulnerabile în cadrul înregistrării sistematice, în vederea asigurării condițiilor de participare a persoanelor vulnerabile la procesul de înregistrare gratuită a proprietăților; g) Realizarea controlului calității lucrărilor de înregistrare sistematică; h) Contractarea de servicii de inventariere, legare și arhivare a documentelor rezultate în urma procesului de înregistrare; i) Dotări specifice implementării Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 necesare Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și instituțiilor subordonate; j) Alte activități necesare, potrivit legii. 1.168.293 lei

Total 4.050.885 lei

La cei 4,05 miliarde de lei de sus mai trebuie adăugați și 312 milioane de euro care ar urma să vină de la Uniunea Europeană (fonduri nerambursabile), care se vor duce și ele acolo ”unde e nevoie”.

Din ce se vede din înșiruirea de mai sus, doar ceva mai mult de 50% (2,2 miliarde) din banii ”românești” ar urma să fie cheltuiți pe ”măsurători” (punctul 1). Aproape 30% (1,17 miliarde) s-ar duce pe ”alte activități” (punctul 7). Nu știu cum este repartizată o sumă atât de mare între cele zece ”sub-activități” înșiruite sub ”alte activități”, dar cred că se poate reține în primul rând plata notarilor (sub-punctul a), care se știe că nu sunt tocmai ieftini. O anumită atenție ar merita acordată și sub-punctelor c, d și e (instruirea personalului și seminare), ”acțiuni”, de regulă, generos remunerate, mai ales că obligatoriu includ ”pauze de cafea” și ”cina festivă”.

Câteva cuvinte trebuie spuse și despre activitățile 4, 5, și 6 care ar fi putut fi reunite sub titulatura ”informatizare”. Aici nu s-au prevăzut niște sume extraordinare, dar se adună totuși peste o jumătate de miliard. Bănuiesc (e posibil să mă înșel) că tot aici se va duce și cea mai parte din cei peste 300 de milioane de euro care ar urma să vină de la Uniunea Europeană. ANCPI, ca și alte instituții centrale, are o apetență deosebită pentru ”informatizare” ceea ce – în sine – se poate spune că este foarte bine. Totuși, până acum s-au cheltuit multe zeci de milioane de euro pentru programe, pentru scanarea și înregistrarea titlurilor de proprietate, pentru scanarea și înregistrarea registrelor agricole, a registrelor de inscripțiuni-transcripțiuni, pentru actualizarea programelor etc. cu rezultate mai curând modeste.

Principala explicație a sumelor cheltuite atât de generos pentru ”informatizare” este dificultatea de a cuantifica și controla producția de soft. Bineînțeles că există metode și instrumente pentru a o face (linii de cod, fluxuri implementate etc.), dar se preferă ignorarea lor, cel puțin în cazul instituțiilor de stat (nu e valabil și la privat; acolo costă puțin și – cel mai important – chiar funcționează). Așa că la stat se plătește ”aplicația” (programul), și se plătește bine dacă e să ne uităm la prosperitatea firmelor producătoare de soft abonate la contracte cu statul.

Eu cred că și în legătură cu distribuția fondurilor alocate ”cadastrului” este necesar și posibil să se schimbe ceva, astfel încât acestea să fie îndreptate în primul rând pentru lucrările propriu-zise (”măsurători”) și mai puțin pentru ”conversie din analog în digital” și ”alte activități”. O primă măsură care ar putea fi luată imediat: să se ceară executanților să predea doar minimul, strict necesar, de documente printate (de exemplu doar documentele care se afișează), restul (”grosul”) fiind predat numai în format digital. Oricum, executanții le au în formă digitală. Oricum, achizitorul (după atâta informatizare) dispune de echipamentele necesare pentru vizualizare datelor respective. Oricum, la actualul nivel al tehnologiei informatice documentele digitale sunt practic la fel de ”sigure” ca și cele digitale. Prin această măsură s-ar face în primul rând o importantă economie de hârtie (tot ne plângem că ne fură austriecii pădurile). Apoi ANCPI ar fi scutit de obligația de a mai cheltui bani pentru scanare, îndosariere, arhivare, conversie etc.

  1. Abordarea lucrărilor (stabilirea priorităților)

Jurnaliștii de la ziarul online ”Libertatea” au întrebat care sunt criteriile după care este stabilită ordinea în care se vor demara lucrările de înregistrare sistematică din cadrul Programului Național de Cadastru. ”Specialiștii din ANCPI” au răspuns: a.-Localități cu proiecte de infrastructură de interes național; b.-Localități cu proiecte de dezvoltare de interes local; c.-”Localități care prezintă așezări informale ale comunităților aflate în condiții de sărăcie extremă (de exemplu, comunități de etnie romă)”. Nu prea văd justificarea ultimului criteriu și recunosc că nu știu ce înseamnă ”așezare informală”, dar nu aceasta este important. Așa cum rezultă din răspunsul de mai sus și cum o arată practica de până acum, înregistrarea cadastrală sistematică este abordată la nivel de localitate (UAT), acesta fiind și un principalul pretext pentru încredințarea lucrărilor numai unor firme puternice, cu personal numeros și bine dotate cu echipamente diverse.

Eu consider că mult mai productiv ar fi ca inițial (prioritate ”zero”) să fie intabulate terenurile din domeniul public. Conform art.5,al(1) din legea 18/1991, ”Aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații, rețele stradale și parcuri publice, porturi și aeroporturi, terenurile cu destinație forestieră, albiile râurilor și fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale, țărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile și siturile arheologice și istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public”. Cred că nu greșesc afirmând că o partea importantă dintre aceste terenuri sunt deja înregistrate, deci este probabil ca în 2-3 ani acțiunea respectivă să poată fi finalizată. Desigur, în majoritatea cazurilor, lucrările necesare intabulării acestor terenuri sunt de volum mare și nu pot fi încredințate decât unor firme puternice (eliminând, totuși, criteriile excesive și anti-concurențiale).

Se poate observa că prin ”intabularea” terenului din domeniu public (majoritatea fiind cursuri de apă, drumuri și căi ferate), rămân ”neacoperite” o mulțime de insule, botezate pentru rigoare ”sectoare cadastrale”. Aceste ”insule” (cvartale, tarlale), în majoritatea lor de dimensiuni medii și mici, ar deveni ”unitatea” de contractare pentru înregistrarea sistematică, fiind accesibile chiar și unui singur ”autorizat” (fără ”specialist în comunicare” și fără N tablete). S-ar realiza astfel și dezideratul exprimat mai sus în legătura cu lărgirea ”masei” de ofertanți.

*

Desigur, având în vedere interesele și orgoliile care sunt în joc, nu mă aștept deloc să văd că opiniile mele vor fi împărtășite și acceptate, ci dimpotrivă. Pe de altă parte, aproape întotdeauna o problemă se poate rezolva pe căi diferite, toate corecte, condiția ”sine qua non” fiind recunoașterea existenței problemei. Tocmai de aceea este important să se discute subiectul, cu argumente pro și contra (dar argumente, nu invective). Cred că, discutând cu bună credință și lăsând de o parte interesele personale sau de grup, se va cerne în cele din urmă o soluție care să determine o schimbare pozitivă și radicală a situației actuale în care stagnează cadastrul românesc (cu observația, că nu este singurul domeniu care stagnează sau chiar regresează, deși oficial se susține contrariul).

Reclame

2 gânduri despre „Despre Programul Național de Cadastru”

  1. buna ziua domnule profesor, plecand de la faptul ca este o parere emisa de un specialist care a lucrat si in sistem si fiind de aceeasi parere cu multe dintre randurile prezentate de dvs., am cateva pareri personale pe care, dupa multa vreme de la articolul scris de dvs., indrasnesc totusi de a mi le expune:
    1. faceti referire la persoanele autorizate din domeniu, care ar fi impotriva cadastrului numit „sistematic”. poate este adevarat, dar consider ca cei mai multi sunt impotriva acelor conditii ale licitatiilor si mai putin a realizarii cadastrului sistematic.
    2. faceti referire la faptul ca persoanele fizice autorizate s-au transformat doar in specialisti in cadastru. atunci cand m-am inscris la facultate (utcb – facultatea de geodezie) si inclusiv cand am terminat exista sectie de cadastru. din acest punct de vedere, va intreb: daca exista facultate specializata in cadastru, acei studenti nu vor fi specialisti in cadastru?
    3. referitor la domeniul larg al lucrarilor executate de autorizati: geodezie, cartografie, topografie, cadastru etc. mai o intrebare: cate lucrari de specialitate (in afara de cadastru) se fac in aceasta tara? cine are acces la aceste lucrari? cine are experienta necesara? (in facultate, in mare parte am facut topografie. iar exemplele plecau de la lucrari de cadastru, mai putin exemple din santiere, drumuri, cai ferate, poduri, nu mai vb de urmariri sau de zboruri pentru fotogrametrie – invatam inca teodolitul sa-l desenam pe foi de calc… si stereorestitutie sau … nu as mai intra in detalii)
    4. DA cei mai multi lucram in cadastru, ca atat se face obligatoriu in tara asta. cand ma refer la obligatie – spun ca este obligatie sa ai cadastru si intabulare pentru tranzactii imobiliare. nu face si cred cu tarie ca nu vom face prea curand lucrari de topografie inginereasaca – DE CE? pentru ca desi normative europene obliga la avizarea de catre un specialist autoriazat, la noi nu se aplica asa ceva. se fac constructii in regie proprie, de unde si viza a unui specialist topograf…
    5. domnule profesor, cate lucrari de geodezie s-au facut in Romania in ultii 10 ani? cati au stiut de ele si cati au avut dreptul de a participa la astfel de lucrari?

    va multumesc pentru timpul acordat lecturarii acestui mic comentariu

    cu stima,

    alexandru paun – fost student

    Apreciază

    1. 1. Am spus, și rămân la aceeași părere, că o mare parte (poate majoritatea) dintre autorizații care acum ”trăiesc” din cadastru ”sporadic” se tem că – odată ce ar fi intabulate toate proprietățile – și-ar pierde sursa de venit. Este adevărat că la lucrările de cadastru ”sistematic”, prin criteriile de calificare impuse, nu au acces decât cei mari și tocmai în acest sens am arătat că aceste lucrări ar trebui contractate la nivel de ”sector cadastral” (de cvartal) total accesibil unui autorizat sau unei asocieri de 2-3 autorizați, cu dotarea corespunzătoare.
      2. Desigur, un absolvent al facultății de cadastru, ar trebui să fie specialist în cadastru! Cu o observație: din câte îmi aduc aminte, la ”facultatea de cadastru” erau, totuși, și cursuri de geodezie, cartografie, fotogrammetrie, topografie etc. Îmi permit și eu o întrebare: chiar sunteți convins că toți autorizații sunt ”specialiști în cadastru”?.
      3. Parțial cred că v-am răspuns la punctul anterior. Chiar nu știu câte lucrări de geodezie, fotogrammetrie, topografie etc. se mai fac ”în această țară”, dar știu că în lipsa acestora nu se pot face lucrări de cadastru de calitate corespunzătoare. În mare, vă împărtășesc opinia privind necesitatea revizuirii învățământului românesc de geodezie (prin geodezie eu înțeleg toate disciplinele ”tradițional” reunite sub această denumire). Cât am activat în învățământ am tot încercat să fac ceva în acest sens. Acum nu mai sunt la curent cu se întâmplă acolo. Atât cât pot să-mi dau seama privind din exterior, pot să vă spun că nu sunt de loc mulțumit (dar asta este o stare generală, specifică celor în vârstă, deci este posibil să greșesc).
      4. Dacă ați înțeles cumva, din ceea ce am scris în articolul de pe blog, că i-aș disprețui sau condamna pe cei care lucrează în cadastru, vă asigur să, sub nicio formă, n-am intenționat să las această impresie. Faptul că eu nu sunt autorizat și nu fac ”intabulări” este o decizie personală și nu are nimic de a face cu vreo părere negativă despre cei care fac asemenea lucrări pentru că nu am astfel de opinii, ba chiar dimpotrivă, desigur sub condiția să-și respecte meseria și – nu mai puțin – să-și respecte clientul.
      5. Cred că am spus ceva la punctul 3.

      Vă mulțumesc și eu pentru că ați citit ceea ce am scris și pentru că v-ați găsit timp și să comentați.
      Îndrăznesc să vă recomand că în analiza unei luări de poziție oarecare să încercați să vă desprindeți de interesul imediat și personal, de simpatii sau antipatii politice, și să vă gândiți cum este bine pentru societate. În cazul de față, cum este mai bine pentru țară și pentru viitorul ei? Să se rezolve în cel mai scurt timp posibil inventarierea terenurilor și a celorlalte imobile (așa cum se declară că se dorește), sau să se lălăie încă multe zeci de ani de acum înainte, așa cum se va întâmpla cu certitudine dacă nu se va schimba nimic în maniera actuală de ”lucru”?

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s